Agenția Națională pentru Meteorologie a transmis o informare de caniculă, valabilă pentru cea mai mare parte a țării, valabil până vineri. Sunt vizate 22 de judeţe care se vor afla sub cod galben de caniculă.

Meteorologul Alina Şerban a declarat la Antena 3, că zilele următoare vor fi extrem de călduroase în majoritatea zonelor, temperaturile ajungând până la 40, chiar şi la 45 de grade Celsius.

„Deja ne aflăm sub influenţa unei mase de aer tropical care se va intensifica în zilele următoare, astfel că, dacă ieri-astăzi am înregistrat cu totul izolat valori de 34-35 de grade şi în marea lor majoritate în zona de câmpie au fost 30-32 de grade, în zilele următoare vor fi cu mult mai multe valori de 30 de grade în aproape toată ţara, mai puţin în zonele montane evident”, a declarat meteorologul.

Joi va fi cel mai cald

Totodată, Alina Şerban spune că de joi, intensitatea valului de căldură va fi puternic resimţit, iar disconfortul termic va fi foarte accentuat.

„În partea de sud şi sud-est a teritoriului zone aflate sub mesaj de alertă cod galben ce vizează temperaturi foarte ridicate peste pragul caniculei, frecvent 35-37-38 de grade şi pot atinge chiar mâine, dar mai ales poimâine, pe parcursul zilei de joi, când intensitatea acestui val de căldură va fi cea mai mare. În cea mai mare parte a Olteniei, a Munteniei, a Dobrogei şi a Moldovei se regăsesc sub incidenţa acestui mesaj de cod galben pentru caniculă, dar mai ales disconfort termic care va fi foarte accentuat în zilele următoare (…)

La umbră se vor înregistra 38 de grade, ceea ce înseamnă că la soare se vor resimte temperaturi mult mai ridicate de atât, foarte probabil vor depăşi 40, poate chiar 45 de grade.

Bineînţeles, depinde de zonele în care se regăsesc oamenii, pentru că în zonele urbane, acolo unde există mult beton, mult asfalt, temperatura real resimţită va fi cu mult mai ridicată”, a spus Alina Şerban.