Cântăreaţa britanică Vera Lynn, simbol al rezistenţei şi speranţei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscută între altele pentru melodia „We’ll Meet Again”, a murit joi la vârsta de 103 ani, potrivit BBC.

Lynn a fost decorată cu însemnele de Ofiţer al Imperiului Britanic în 1969. Şase ani mai târziu, a primit titlul Dame al Ordinului Imperiului Britanic. Vera Lynn este recunoscută pentru că a cântat trupelor armate în timpul războiului, inclusiv în India şi Egipt. Luna trecută, ea a devenit cel mai vârstnic artist prezent cu un album în top 40 din Marea Britanie, după ce discul ei cu cele mai bune melodii a reintrat în clasament pe locul 30. Regina Elizabeth II a făcut referire la unul dintre cele mai cunoscute cântece ale ei, „We’ll Meet Again”, în alocuţiunea susţinută anul acesta referitor la pandemie şi la separarea familiilor britanice din cauza măsurilor de izolare. 

Născută în Londra, în 1917, Vera Lynn a rămas în memoria publicului şi cu interpretările „The White Cliffs Of Dover”, „There’ll Always Be An England”, „I’ll Be Seeing You”, „Wishing” şi „If Only I Had Wings”.

În semn de omagiu, prim-ministrul Boris Johnson a spus că „farmecul şi vocea ei magică au fermecat şi înălţat ţara noastră în unele dintre cele mai întunecate momente”. „Vocea ei va trăi mai departe pentru a ridica moralul generaţiilor care vor veni”, a mai spus el.

Veteranul Tom Moore, cunoscut pentru că a strâns donaţii în valoare de 32 de milioane de lire sterline pentru NHS în timpul acestei pandemii, a transmis: „Chiar credeam că Vera Lynn va trăi mai mult, a vorbit atât de bine la televizor recent. M-a impresionat în Burma şi a rămas importantă pentru mine pe parcursul întregii vieţi”.

Katherine Jenkins, care luna trecută, la 75 de ani de la Ziua Victoriei, a cântat piesele lui Lynn din timpul războiului, a declarat: „Nu pot găsi cuvinte pentru a spune cât de mult am adorat-o pe această doamnă minunată”.

„Vocea ei a alinat milioane de oameni în momente grele, cântece ei au umplut inimile cu speranţă şi prestaţiile ei emoţionante, de acasă sau din străinătate, atunci sau acum, ne-au ajutat să mergem mai departe”.

Royal British Legion a descris-o drept „un simbol britanic de neuitat, un simbol al speranţei pentru comunitatea Forţelor Armate din trecut şi din prezent”.