O maşină în care se aflau un adult şi un copil a căzut în Lacul Siurtghiol, în zona Pavilionului Expoziţional din Constanţa-Mamaia, anunță Adevărul.

La volanul maşinii se afla un bărbat, bunicul copilului în vârstă de 9 ani. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis la faţă locului inclusiv mai multe autospeciale şi un elicopter SMURD. Copilul a fost scos din apă suferind un atac de panică, transmite ziuadeconstanta.ro. Bunicul a fost scos şi el, dar în stare de inconştienţă.

El a fost supus manevrelor de resuscitare. Din primele informații, se pare că bunicul avea 57 de ani. Au fost salvați de un martor care a văzut cum mașina plonjează în apă.

De ce purtau vameșii din Ungaria măști cu tricolorul românesc?

Publicată de ZIUA de Constanţa pe Marţi, 25 februarie 2020

Din spusele copilului, în maşină nu se aflau decât ei doi.

Scafandrii au intrat în apă cercetând zona pentru a vedea totuşi dacă nu sunt şi alte persoane.

Victimele au fost preluate de ambulanța SMURD și transportate la spital.